Image-in the community: fotografie și storytelling pentru regenerare rurală


 

La sfârșitul lui iunie, universiturii părăsesc agitația urbană pentru un workshop la poalele Făgărașilor. Image-in the community este un proiect născut din pasiunea Asociației Universitur pentru educația non-formală și conservarea valorilor tradiționale în mediul rural. Workshopul este finanțat prin Comisia Europeană și se înscrie în programul Grundtvig / Învățare pe tot parcursul vieții, ce sprijină mobilitatea și cooperarea în educația și dezvoltarea personală a adulților, în cadrul Uniunii Europene.

Print

Atelierul va reuni 10 participanți din 7 țări (Belgia, Italia, Cehia, Estonia, Letonia, Turcia și Bulgaria), ce vor sosi la Pensiunea Xandra din comuna Corbi, Argeş, pe 22 iunie. Timp de 10 zile participanţii vor descoperi prin metode non-formale precum storytelling-ul şi fotografia valorile comunităţii locale, vor interacţiona cu locuitorii într-un mediu intercultural, făcând schimb de opinii, împărtăşind identitatea şi tradiţiile comunităților din care provin.

Proiectul are ca scop să pună la îndemâna participanților informațiile, metodele și experiența necesare pentru a descoperi și contribui la menținerea valorilor, tradițiilor și identității culturale în comunitățile rurale din țările din care provin. Astfel, ei vor putea veni cu inițiative de valorificare a acestui patrimoniu, susținând procesul de regenerare rurală.

Universitur oferă participanților o experiență de învățare non-formală în asociere cu bune practici geografice, precum explorarea spațiului sau corelarea specificului unei comunități cu trăsăturile mediului geografic în care s-a dezvoltat. Creativitatea, atitudinea pro-activă, abilitatea de a lucra în echipă și de a găsi soluții vor fi încurajate prin activități precum: discuții libere, studii de caz, observație, jocuri de învățare, excursii, brainstorming-uri, fotografie, jurnale foto, arte participative în general, spunerea de povești.

Prin fotografie și storytelling, participanții la atelier vor avea oportunitatea de a se informa și de a își expune opiniile într-un mediu intercultural, tolerant, creativ. Proiectul va evidenția importanța conștientizării identității, moștenirii și valorilor rurale, precum și regenerarea și prezervarea acestora. Storytelling-ul ca metodă de interpretare geografică este un subiect de actualitate, potențialul acestei metode începând să fie exploatat în tot mai multe zone din lumea întreagă.

Universitur va colabora cu elevi ai Școlii cu Clasele I-VIII din comuna Corbi, urmând ca la finalul proiectului, rezultatele activităților tuturor participanților și elevilor implicați să fie făcute publice în cadrul unei expoziții de fotografie. Astfel, vizitând expoziția, și membrii comunității locale vor beneficia în urma eforturilor echipei formate și vor putea interpreta perspectivele acestora asupra comunității lor.

Partcipanții vor pleca pe 3 iunie, urmând să susțină dezvoltarea comunităților rurale din țările de origine prin inițiativele lor și prin informațiile obținute și abilitățile dezvoltate în timpul proiectului.

Reclame

Despre MOISESCU DANIELA CODRUTA

INV. MOISESCU DANIELA CODRUTA
Acest articol a fost publicat în SCOALA CORBI ARGES. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s